NGM Company este o societate românească cu capital integral românesc, cu peste 20 de ani de experiență în producția de uniforme de lucru și echipamente de protecție.
Activitatea noastră se bazează pe integrarea proceselor de proiectare, digitalizare și producție, ceea ce ne permite să livrăm soluții complete, adaptate cerințelor tehnice și operaționale ale fiecărui client.
Fabrica din Năvodari, jud. Constanța, este echipată cu infrastructură modernă de confecții textile, incluzând digitalizarea tiparelor, echipamente automate de șpănuit și croit și fluxuri tehnologice optimizate pentru producție la scară.
Portofoliul include cămăși, uniforme HoReCa, salopete, combinezoane, jachete, veste, pantaloni și echipamente speciale (ignifuge, protecție la arc electric etc.), realizate la comandă și adaptate mediilor de lucru solicitante.
De-a lungul timpului, am colaborat cu instituții precum Academia de Poliție, MApN, SRI, CNAIR, ANAF, Camera Deputaților, CN Aeroporturi București și Administrația Porturilor Maritime Constanța, livrând proiecte conforme cu standarde stricte de calitate, siguranță și durabilitate.
NGM Company îmbină experiența industrială cu flexibilitatea producției moderne, oferind capacitatea de a gestiona proiecte complexe de la concept la livrare finală.